Așa cum cetățenii se pot asocia în organizații (cum am văzut la libertatea întrunirilor și dreptul de asociere), și statele se pot asocia în organizații internaționale. Așa cum ONG-urile au la bază un act constitutiv cu care merg la judecătorie ca să primească personalitate juridică, la fel și organizațiile internaționale au la bază un acord de voință, care se poate numi tratat, cartă, pact etc. – care conține angajamente pe care statele și le iau unele față de altele pentru atingerea unui scop comun (spre exemplu, menținerea păcii). Activitățile pe care le desfășoară se fac prin organele proprii și se supun normelor de drept internațional.
Cele mai cunoscute organizații internaționale sunt: Organizația Națiunilor Unite (ONU), Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD), Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) sau cele europene și euroatlantice, precum Consiliul Europei (CoE) sau Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Acestor organizații internaționale de drept public li se mai spune și interguvernamentale, pentru că se bazează pe un acord de voință exprimat de guverne și ratificat de parlamente. Dar există și organizații internaționale de drept privat, în care se asociază în mod direct cetățeni din state diferite, fără vreo intervenție din partea guvernelor ori parlamentelor. Printre cele mai cunoscute astfel de organizații sunt: Greenpeace, Amnesty International, Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului, Transparency International sau SOS Satele Copiilor.
Uniunea Europeană se bazează pe un tratat interguvernamental, dar nu este o organizație internațională propriu-zisă. UE este o uniune politică și economică, bazată pe un sistem propriu de reglementări, aplicabile în cele 28 de state membre. Piața unică europeană, politica de securitate comună, politica agricolă, cea de dezvoltare regională sau justiția și afacerile interne, până și zona euro, toate sunt o reflexie a voinței comune celor 28 de state membre cu privire la asigurarea pentru cetățenii lor a celor patru libertăți fundamentale: de mișcare a oamenilor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor.