București / 2017

CONSTITUȚIA

ROMÂNIEI

Sursă text:

www.educatiecivica.ro/constitutia

Design graﬁc:

Andreea Mihaiu (GRAPHO_MAT)

Tipar:

Ioana Isopescu (Dexter Print)

Tip de literă:

Fedra Sans Std

Concept:

Funky Citizens (www.funky.ong)

Hârtie:

Claro Bulk pentru trifold ilustraţii, Olin Smooth High White

pentru paginile cu text.

ILUSTRAII

Supracopertă—verso \ Dragoș Boțcău

Statul român și cetăţenii \ Andreea Țimpea

Drepturile, libertăţile, îndatoririle \ Alexandra Iliescu

Avocatul Poporului \ Ioana Luiza Ghiță

Parlamentul \ Evelin Bundur

Președintele \ Paula Rusu

Guvernul \ Aniela Ariton

Administraţia publică \ Raluca Mitarcă

Justiţia \ Irina Iliescu

Curtea Constituţională \ Irina Broboană

În această Constituţie Funky ţi-am selectat anumite lucruri

esenţiale din cele 156 de articole ale Constituţiei României.

Le vei găsi mereu în partea stângă a acestei cărţi, citate cu

precizie din textul sursă. În partea dreaptă vei găsi, în paralel

cu articolele originale, explicaţiile noastre, care te vor ajuta

să înţelegi subiectul.

Legile sunt organizate în articole, iar Constituţia nu face

excepţie. Constituţia are 156 de articole cuprinse în cele opt

titluri ale sale. Unele titluri au capitole (iar unele capitole au și

secţiuni), iar unele articole au mai multe subpuncte — ele se

numesc alineate. La rândul lor, alineatele pot avea subpuncte

notate cu litere mici.

CUM SĂ CITEȘTI O

CONSTITUȚIE A ROMÂNIEI?

TITLU

I - VIII

CAPITOL

I-VI

SECȚIUNE

1-3

ARTICOL

1-156

ALINEAT

1. … 13.

LITERĂ

a) … t)

CE E O CONSTITUȚIE ȘI

LA CE TE AJUTĂ EA?

Un cetăţean model respectă legea, iar România are multe

legi — aproximativ 10.000 — pe care le știu temeinic juriștii.

Însă există o lege mai importantă decât toate, pe care orice

român trebuie să o știe — Constituţia. I se mai zice și „legea

fundamentală” pentru că din ea izvorăsc toate celelalte legi.

Constituţia e așadar matriţa, e acel set de reguli care dic-

tează felul în care funcţionează statul român și cetăţenii săi.

Din Constituţie aﬂi ce drepturi și îndatoriri ai tu ca cetăţean

și cum funcţionează parlamentul, guvernul, președinţia și

sistemul de justiţie.

STATUL ROMÂN

ȘI CETĂENII

Articole extrase

din Constituţie

ART. 1

STATUL ROMÂN

1. România este stat naţional, suveran și independent,

unitar și indivizibil.

2. Forma de guvernământ a statului român este republica.

3. România este stat de drept, democratic și social, în

care demnitatea omului, drepturile și libertăţile

cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii

umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă

valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale

poporului român și idealurilor Revoluţiei din decembrie

1989, și sunt garantate.

4. Statul se organizează potrivit principiului separaţiei

și echilibrului puterilor — legislativă, executivă

și judecătorească — în cadrul democraţiei

constituţionale.

5. În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei

sale și a legilor este obligatorie.

ART. 2

SUVERANITATEA

1. Suveranitatea aparţine poporului român, care o

exercită prin organele sale reprezentative, constituite

Trei principii

STATUL

DE DREPT

Auzi des despre „democraţie”, așa că îţi mai spunem și noi încă

o dată că România e un stat democratic, iar cetăţenii români

se bucură de drepturi și libertăţi despre care vei aﬂa mai jos.

Ce nu auzi așa de des e despre „stat de drept”: acest lucru

înseamnă că respectarea legii (a regulilor) e mai presus de

orice. În engleză îi zice „rule of law”, deci în traducere ar suna

„domnia legii”. În ultima sută de ani, majoritatea democraţiilor

au, în același timp, și caracteristica de stat de drept. Cuvântul

stat din stat de drept se referă mai degrabă la „stare de drept”,

o stare în care domnește legea, nu la stat în înţelesul de țară.

PRINCIPIUL

REPREZENTĂRII

Suveranitatea înseamnă că noi, ca popor, avem puterea supre-

mă în stat. Poporul e suveran, dar, pentru că suntem circa

20 de milioane în această familie pe care o numim „poporul

român”, e greu să vorbim cu toţii deodată ca să ne punem

de comun acord vizavi de direcţia în care se îndreaptă ţara.

prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin

referendum.

[...]

ART. 4

UNITATEA POPORULUI ŞI

EGALITATEA ÎNTRE CETĂȚENI

[...]

2. România este patria comună și indivizibilă a tuturor

cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate,

de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie,

de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.

ART. 5

CETĂȚENIA

[...]

2. Cetăţenia română nu poate ﬁ retrasă aceluia care a

dobândit-o prin naștere.

[...]

ART. 8

PLURALISMUL ŞI PARTIDELE POLITICE

1. Pluralismul în societatea românească este o condiţie și

o garanţie a democraţiei constituţionale.

2. Partidele politice se constituie și își desfășoară

activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la

deﬁnirea și la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor,

respectând suveranitatea naţională, integritatea

teritorială, ordinea de drept și principiile democraţiei.

Ca să ne ﬁe mai ușor să luăm decizii, ne folosim de principiul

reprezentării: noi, poporul, alegem direct un parlament (care

face legi și formează guvernul) și un președinte. Altfel spus,

le încredinţăm lor puterea de a lua decizii, iar ei o fac mereu

în numele nostru, cu binecuvântarea noastră (mandat), în

limitele unor restricţii sau constrângeri.

PRINCIPIUL

SEPARAȚIEI PUTERILOR

Gândește-te la stat și cetăţeni ca la o familie și membrii ei. Ca

să funcţioneze (să aibă ce mânca, o locuinţă sigură etc.), mem-

brii acestei familii pe nume România trebuie să se organizeze,

așa că își stabilesc, de comun acord, niște reguli care speciﬁcă

cine ce face. După ce au agreat regulile și au împărţit sarcinile,

le trec pe o hârtie pe care o respectă cu sﬁnţenie — aceasta e

Constituţia. Însă degeaba fac ei reguli, dacă nu există cineva

care să le și pună în practică și altcineva care să vegheze că

ele sunt juste și că sunt respectate. Gândindu-se la cum să

se apuce de treabă, familia decide să se separe în trei grupuri,

ﬁecare cu o misiune clară și independentă de celelalte: primul

grup face regulile; cel de-al doilea grup le aplică zi de zi; cel

de-al treilea grup veghează la respectarea regulilor.

Această separare pe grupuri se numește principiul separaţiei

și echilibrului puterilor. Când auzi de „separaţia puterilor în

stat”, să știi că se referă la cele trei grupuri de care vorbeam

mai sus. Fă cunoștinţă cu cele trei puteri:

ART. 9

SINDICATELE, PATRONATELE ŞI

ASOCIAŢIILE PROFESIONALE

Sindicatele, patronatele și asociaţiile profesionale se

constituie și își desfășoară activitatea potrivit statutelor

lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor

și la promovarea intereselor profesionale, economice și

sociale ale membrilor lor.

ART. 10

RELAŢII INTERNAŢIONALE

România întreţine și dezvoltă relaţii pașnice cu toate

statele și, în acest cadru, relaţii de bună vecinătate,

întemeiate pe principiile și pe celelalte norme general

admise ale dreptului internaţional.

[...]

—

PUTEREA

LEGISLATIVĂ

Face regulile

PARLAMENTUL

—

PUTEREA

EXECUTIVĂ

Aplică regulile

GUVERNUL

—

PUTEREA

JUDECĂTOREASCĂ

Împarte dreptatea

INSTANȚELE

DREPTURILE,

LIBERTĂILE,

ÎNDATORIRILE

ART. 22

DREPTUL LA VIAȚĂ ŞI INTEGRITATE

FIZICĂ ŞI PSIHICĂ

[...]

3. Pedeapsa cu moartea este interzisă.

ART. 23

LIBERTATEA INDIVIDUALĂ*

[...]

2. Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei

persoane sunt permise numai în cazurile și cu

procedura prevăzute de lege.

[...]

* cu excepţii pentru situaţii grave

Articole extrase

din Constituţie

CE TREBUIE SĂ ȘTII DESPRE

DREPTURILE TALE

Dacă ești om, atunci ai drepturi și libertăţi, iar ele sunt scrise

negru pe alb în Constituţie, în Titlul al II-lea, alături de înda-

toririle ﬁecărui român. Avem multe drepturi (și e păcat să

nu le știm) și doar două mari îndatoriri: să ne apărăm ţara și

să contribuim la cheltuielile publice (prin taxe și impozite).

Înaintea celor două îndatoriri, ﬁecare, oricare dintre noi are

datoria de a respecta legile ţării, lucru care vine din conceptul

de stat de drept explicat.

Sigur ai auzit de sintagma „drepturile omului”. Ele sunt ﬁxa-

te în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (adoptată

în 1948, după ﬁnalul celui de-al doilea război mondial, la a

Drepturile,

libertăţile

și îndatoririle

ART. 24

DREPTUL LA APĂRARE

1. Dreptul la apărare este garantat.

2. În tot cursul procesului, părţile au dreptul să ﬁe asistate

de un avocat, ales sau numit din oﬁciu.

ART. 25

LIBERA CIRCULAȚIE

[...]

2. Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-și stabili

domiciliul sau reședinţa în orice localitate din ţară, de a

emigra, precum și de a reveni în ţară.

ART. 26

VIAȚA INTIMĂ, FAMILIALĂ ŞI PRIVATĂ

[...]

2. Persoana ﬁzică are dreptul să dispună de ea însăși,

dacă nu încalcă drepturile și libertăţile altora, ordinea

publică sau bunele moravuri.

ART. 27

INVIOLABILITATEA DOMICILIULUI

1. [...] Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul

ori în reședinţa unei persoane fără învoirea acesteia.

[...]

* cu excepţii pentru situaţii grave

treia sesiune a Adunării Generale a ONU). Ideal, „drepturile

omului” ar trebui să ﬁe transpuse în totalitate în Constituţiile

ţărilor membre ONU. Din acest motiv, distingem drepturile

constituţionale de „drepturile omului”. De exemplu, Avoca-

tul Poporului protejează doar drepturile constituţionale, nu

și drepturile universale care, dintr-un motiv sau altul, nu se

regăsesc în Constituţie.

CUM DE AVEM

DREPTURI?

În absenţa statului, poporul e doar o adunătură de oameni,

cărora nimeni nu le poate garanta viaţa, proprietatea sau

libertatea. Statul, însă, garantează aceste lucruri, pe baza

drepturilor și libertăţilor înscrise în Constituţie. Cu alte cuvinte,

pentru ﬁecare drept, statul îţi asigură mijloacele pentru ca

tu să-ţi poţi proteja ori fructiﬁca acel drept. Libertăţile sunt

niște drepturi mai speciale, faţă de care statul nu trebuie să-ţi

pună la dispoziţie nimic deosebit, ci doar să ţi le garanteze.

PRINCIPII

GENERALE

Nimeni nu e mai presus de lege, indiferent de meseria pe care o

practică, de lungimea părului, de culoarea pielii, de cum alege

să-și trăiască viaţa și de orice alţi factori la care te poţi gândi.

Când se face o lege, se face doar pentru viitor (mai puţin legea

penală, care se poate aplica și faptelor săvârșite în trecut).

Suntem cu toţii cetăţeni și ne bucurăm în egală măsură de

lege. Bogaţii au aceleași drepturi și obligaţii precum săracii,

ART. 28

SECRETUL CORESPONDENȚEI

Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri

poștale, al convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace

legale de comunicare este inviolabil.

ART. 29

LIBERTATEA CONŞTIINȚEI

1. Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea

credinţelor religioase nu pot ﬁ îngrădite sub nici o

formă. Nimeni nu poate ﬁ constrâns să adopte o

opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare

convingerilor sale.

[...]

6. Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit

propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror

răspundere le revine.

ART. 30

LIBERTATEA DE EXPRIMARE

[...]

2. Cenzura de orice fel este interzisă.

[...]

6. Libertatea de exprimare nu poate prejudicia

demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei și

nici dreptul la propria imagine.

[...]

la fel și profesorii și elevii, femeile și bărbaţii, tinerii și bătrâ-

nii, homosexualii și heterosexualii, romii și secuii, blondele

și pistruiaţii, cei care locuiesc pe stradă și cei care locuiesc la

vilă, cei care lucrează la stat sau la privat și cei care lucrează

în organizaţii neguvernamentale sau în sindicate ori cei care

sunt șomeri, cei care stau la sat și cei care stau la oraș ș.a.m.d.

Poate că ai auzit de fraza „sunt cetăţean european și am

drepturi”. Asta înseamnă inclusiv că poţi să votezi în alegeri

europarlamentare sau să ﬁi ales în instituţii europene. Există

și o Convenţie Europeană a Drepturilor Omului, o particulari-

zare la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (ONU) la

nivelul statelor membre ale Consiliului Europei. Distinct de

aceasta, există și Carta Drepturilor Fundamentale a Cetăţe-

nilor Europeni, aplicabilă la nivelul statelor membre ale Uni-

unii Europene. România este membră a Consiliului Europei

din 1993 și a Uniunii Europene din 2007.

Când te simţi nedreptăţit, ești liber să te adresezi justiţiei

(puterea judecătorească), care îţi va soluţiona cauza într-un

termen rezonabil, printr-un proces corect.

Te bucuri de protecţia statului român și atunci când ești în

afara graniţelor României, ﬁe că ești la studii, la muncă sau

în vacanţă.

Statul nu garantează toate drepturile pentru toţi oamenii, căci

unele drepturi sunt garantate doar pentru cetăţenii români.

ART. 31

DREPTUL LA INFORMAȚIE

[...]

2. Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le

revin, sunt obligate să asigure informarea corectă

a cetăţenilor asupra treburilor publice și asupra

problemelor de interes personal.

[...]

4. Mijloacele de informare în masă, publice și private, sunt

obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.

[...]

ART. 32

DREPTUL LA ÎNVĂȚĂTURĂ

[...]

4. Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii.

Statul acordă burse sociale de studii copiilor și

tinerilor proveniţi din familii defavorizate și celor

instituţionalizaţi, în condiţiile legii.

[...]

ART. 33

ACCESUL LA CULTURĂ

[...]

2. Libertatea persoanei de a-și dezvolta spiritualitatea și

de a accede la valorile culturii naţionale și universale nu

poate ﬁ îngrădită.

[...]

TREI AROME ESENȚIALE

DE LIBERTATE

Libertăţile sunt niște drepturi mai speciale. Diferenţa faţă

de drepturi e că statul nu trebuie să-ţi creeze o infrastructu-

ră specială pentru ca tu să te poţi bucura de aceste libertăţi

garantate.

Libertatea de conștiință înseamnă că poţi gândi ce vrei,

poţi avea orice opinie și poţi să crezi în orice religie. Liber-

tatea de exprimare înseamnă că poţi vorbi în public, liber și

necenzurat, despre aceste gânduri și opinii, atâta timp cât

nu afectezi demnitatea, onoarea, viaţa particulară și dreptul

la propria imagine ale altor persoane. Dreptul la informație

înseamnă că autorităţile publice trebuie să-ţi pună la dispo-

ziţie — din oﬁciu sau la cerere — orice informaţii de interes

public pe care le deţin.

CUM SUNT LEGATE

ÎNTRE ELE?

Aceste trei libertăţi vin „la pachet”; sunt strâns legate și cu

atât mai valoroase când sunt puse împreună. E ca și cum ai

mânca un cornet de îngheţată compus din trei cupe diferite.

Fiecare cupă e gustoasă, dar, când aromele se amestecă, ai

un super gust, inegalabil. Când guști din îngheţată, mănânci

câte puţin din ﬁecare aromă. Primele două cupe puse în cornet

sunt libertatea conștiinţei și liberul acces la informaţie. Liber-

tatea de exprimare vine deasupra lor, sprijinindu-se pe ele.

ART. 34

DREPTUL LA OCROTIREA SĂNĂTĂȚII

[...]

2. Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea

igienei și a sănătăţii publice.

[...]

ART. 35

DREPTUL LA MEDIU SĂNĂTOS

1. Statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un

mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic.

[...]

ART. 36

DREPTUL DE VOT

1. Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi

până în ziua alegerilor inclusiv.

[...]

ART. 37

DREPTUL DE A FI ALES

[...]

2. Candidaţii trebuie să ﬁ împlinit, până în ziua alegerilor

inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a ﬁ aleși

în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei

publice locale, vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a ﬁ

aleși în Senat și vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a ﬁ

aleși în funcţia de Președinte al României.

[...]

Faptul că libertatea de exprimare se sprijină pe libertatea

conștiinţei și pe liberul acces la informaţie necesită ca sta-

tul să-ţi pună la dispoziţie infrastructura prin care ai acces

la informaţii corecte. Trecând aceste informaţii prin ﬁltrul

gândurilor sau credinţelor tale, îţi formulezi opinii sau dai

naștere unor creaţii bazate pe informaţii corecte, adevărate

(pe care le poţi exprima liber).

Adevărul este oxigen pentru stat și popor. Statul trebuie să

se sprijine mereu pe adevăr, ca să-ţi poată garanta libertăţile.

Poporul are nevoie de adevăr, ca să-și exercite suveranitatea

și să susţină statul.

Opiniile sau creaţiile tale ﬁe conţin un grăunte de adevăr la

care ai ajuns prin propriile tale puteri, ﬁe reﬂectă o parte de

adevăr, așa cum îl percepi tu. Libertatea de exprimare prin care

tu îi poţi arăta lumii adevărul tău ajută statul să descopere o

nouă faţetă a adevărului absolut. Adevărul absolut nu poate

ﬁ nici cunoscut, nici practicat pe deplin, nici de stat, nici de

autorităţile sau instituţiile sale și nici măcar de vreun cetăţean

sau grup de cetăţeni. În consecinţă, prin combinaţia acestor

trei libertăţi, statul facilitează contribuţia ﬁecărui individ la

bunăstarea întregului popor.

ADEVĂRUL

AJUTĂ PROGRESUL

Deși avea acces la informaţii corecte și avea libertate de con-

știinţă (adică putea gândi ce-și dorea despre mișcarea pla-

netelor), Giordano Bruno a fost ars pe rug, ceea ce nu s-ar ﬁ

întâmplat dacă avea și libertatea de exprimare.

ART. 39

LIBERTATEA ÎNTRUNIRILOR

Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte

întruniri sunt libere și se pot organiza și desfășura numai în

mod pașnic, fără nici un fel de arme.

ART. 40

DREPTUL DE ASOCIERE

[...]

2. Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori

prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului

politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii,

a integrităţii sau a independenţei României sunt

neconstituţionale.

[...]

ART. 41

MUNCA ŞI PROTECŢIA SOCIALĂ A MUNCII

1. Dreptul la muncă nu poate ﬁ îngrădit. Alegerea

profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum și a locului

de muncă este liberă.

[...]

3. Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel

mult 8 ore.

4. La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii.

5. Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și

caracterul obligatoriu al convenţiilor colective

sunt garantate.

Pe baza acelorași informaţii corecte, Johannes Kepler sau Isaac

Newton, cărora le era garantată libertatea de exprimare, au

putut promova adevărul lor și al lui Bruno în astronomie și

ﬁzica corpurilor celeste.

DREPTUL

DE VOT

Deși astăzi toţi cetăţenii sunt egali măcar pe hârtie, lucrurile

n-au stat mereu așa. Un drept fundamental — cel prin care

poporul își alege reprezentanţii — a devenit treptat disponibil

tuturor (îi zicem vot universal). În unele ţări nu puteau vota cei

analfabeţi, cei săraci, cei de o altă culoare sau etnie, femeile

și așa mai departe. Aceste categorii sociale s-au luptat de-a

lungul timpului pentru a obţine dreptul de vot.

Unele ţări au fost mai progresiste și au dat drept de vot uni-

versal încă de la începutul secolului 20 (Finlanda, Noua Zee-

landă). În Africa de Sud puteau vota în 1910 doar bărbaţii albi,

peste 20 de ani au câștigat acest drept și femeile albe, iar toa-

te femeile și toţi bărbaţii — indiferent de culoarea pielii — au

putut vota abia în 1994, după apartheid. În statul Wyoming

din SUA, toţi cetăţenii puteau vota încă din 1869, dar în toate

statele din SUA votul a devenit universal abia în 1965, la circa

20 de ani mai târziu decât în Franţa sau Italia. În România,

dreptul de vot a fost cenzitar până în 1918, când toţi bărbaţii

au obţinut acest drept; femeile au mai avut de așteptat, în

România, până în 1938.

ART. 42

INTERZICEREA MUNCII FORȚATE

[...]

2. Nu constituie muncă forţată:

a. activităţile pentru îndeplinirea îndatoririlor

militare, precum și cele desfășurate, potrivit legii,

în locul acestora, din motive religioase sau

de conștiinţă;

b. munca unei persoane condamnate, prestată în

condiţii normale, în perioada de detenţie sau de

libertate condiţionată;

c. prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi

ori de alt pericol, precum și cele care fac parte din

obligaţiile civile normale stabilite de lege.

[...]

ART. 44

DREPTUL DE PROPRIETATE PRIVATĂ

[...]

3. Nimeni nu poate ﬁ expropriat decât pentru o cauză de

utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și

prealabilă despăgubire.

[...]

8. Averea dobândită licit nu poate ﬁ conﬁscată.

Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

[...]

LIBERTATEA ÎNTRUNIRILOR ȘI

DREPTUL DE ASOCIERE

Libertatea întrunirilor nu se referă la întâlniri romantice, ci

înseamnă că strada e a ta și te poţi bucura de ea. În funcţie

de nevoile momentului, libertatea întrunirilor îţi garantează

faptul că poţi organiza diverse acţiuni în spaţiul public, atâta

timp cât ele se desfășoară pașnic. E libertatea în baza căreia

au loc, de pildă, protestele de stradă, mitingurile, demonstra-

ţiile, comemorările etc.

Poate că vei ieși chiar și tu (cândva) la un protest, nemulţumit

ﬁind de cum merg lucrurile. Protestul e un semn al unei demo-

craţii sănătoase, căci înseamnă că există cetăţeni vigilenţi și

implicaţi, care nu se tem să taxeze statul, atunci când acesta

greșește. Dacă n-ai uitat de cele trei cupe de îngeţată, aﬂă că

protestul este o manifestare concretă a libertăţii de exprimare.

Dacă tot te-ai întâlnit în stradă cu oameni cu care ai viziuni

comune despre cum ar trebui să funcţioneze societatea,

aﬂă că aveţi dreptul să vă asociaţi într-un partid politic. Sau

poate preferaţi să vă faceţi o asociaţie. Dreptul de asociere

îţi dă voie să te organizezi alături de alţi cetăţeni în partide,

sindicate, patronate și alte forme de asociere (de exemplu o

societate comercială).

DREPTUL LA

PROPRIETATE PRIVATĂ

Fiecare om produce câte ceva valoros: meșteșugarul prin

muncă fizică, fermierul prin munca pământului, artistul

ART. 45

LIBERTATEA ECONOMICĂ

Accesul liber al persoanei la o activitate economică,

libera iniţiativă și exercitarea acestora în condiţiile legii

sunt garantate.

ART. 46

DREPTUL LA MOŞTENIRE

Dreptul la moștenire este garantat.

[...]

ART. 48

FAMILIA

1. Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită

între soţi, pe egalitatea acestora și pe dreptul și

îndatorirea părinţilor de a asigura creșterea, educaţia și

instruirea copiilor.

[...]

ART. 49

PROTECȚIA COPIILOR ŞI A TINERILOR

1. Copiii și tinerii se bucură de un regim special de

protecţie și de asistenţă în realizarea drepturilor lor.

2. Statul acordă alocaţii pentru copii și ajutoare pentru

îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme

de protecţie socială a copiilor și a tinerilor se stabilesc

prin lege.

3. Exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care

le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune în

primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise.

sau intelectualul prin puterea minţii. Valoarea produsă prin

muncă este fundamentul proprietăţii private. Astfel, e drep-

tul ﬁecărui cetăţean să deţină proprietate și să o valoriﬁce pe

piaţa liberă. Dincolo de proprietatea privată a ﬁecăruia dintre

noi, comunităţile sau colectivităţile din care facem parte au

dreptul la o formă de proprietate comună. Voi, la clasă, puteţi

cumpăra împreună un computer pe care să îl folosiţi cu toţii.

Asupra acestuia, veţi avea proprietate comună privată, adică

niciun alt cetăţean nu îl poate folosi sau vinde mai departe

fără acordul vostru, al tuturor. În același timp, ca elevi, aveţi

acces la terenul din curtea școlii, care face parte din spaţiul

public și asupra căruia aveţi proprietate comună alături de

ceilalţi cetăţeni, adică terenul poate ﬁ folosit și de alţi oameni.

Proprietatea publică se împarte în două domenii: domeniul

privat și cel public. Dacă terenul din curtea școlii aparţine de

primărie, desigur că nici voi, nici alţi cetăţeni nu l-aţi putea

vinde fără acordul proprietarului de drept, care este ﬁe pri-

măria (deci terenul ţine de domeniul privat al primăriei), ﬁe

întreaga comunitate (caz în care terenul aparţine domeniului

public al întregii localităţi).

Domeniul public e format din bunurile publice. Ele sunt publi-

ce pentru că toată lumea le ﬁnanţează (cetăţenii, prin taxe și

impozite) și toată lumea se bucură de ele. În România avem

drumuri, spitale, școli, stadioane care fac parte din domeniul

public (noi, cetăţenii, decidem soarta lor). Dar la fel de bine

putem avea și spitale private, școli private și stadioane care

aparţin unei persoane anume (ﬁe că e vorba de un individ —

deci persoană ﬁzică, sau că e vorba de o companie ori chiar

o instituţie publică — deci persoană juridică).

4. Minorii sub vârsta de 15 ani nu pot ﬁ angajaţi

ca salariaţi.

5. Autorităţile publice au obligaţia să contribuie la

asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a

tinerilor la viaţa politică, socială, economică, culturală

și sportivă a ţării.

ART. 50

PROTECȚIA PERSOANELOR CU HANDICAP

Persoanele cu handicap se bucura de protecţie specială.

Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate

a șanselor, de prevenire și de tratament ale handicapului, în

vederea participării efective a persoanelor cu handicap în

viaţa comunităţii, respectând drepturile și îndatoririle ce

revin părinţilor și tutorilor.

ART. 51

DREPTUL DE PETIȚIONARE

[...]

3. Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită

de taxă.

[...]

*Constituţia a fost redactată în 1991, de aceea textul folosește un termen

învechit; termenul corect, conform noilor reglementări internaţionale, este

„persoane cu dizabilităţi”.

DREPTUL DE

PETIȚIONARE

Ai reţinut deja că, în privinţa drepturilor, statul are obliga-

ţia să creeze infrastructura prin care tu să te bucuri de acel

drept; în privinţa libertăţilor, însă, statul are doar obligaţia

să-ţi garanteze exercitarea lor. Dacă statul, prin autorităţile

publice, ﬁe nu-ţi garantează exercitarea libertăţilor, ﬁe nu

ţi-a creat infrastructura pentru a te bucura de drepturi, asta

reprezintă pentru tine o problemă de interes personal. Atunci

când ai de rezolvat o problemă de interes personal (a ta sau

a unui grup din care faci parte), te poţi adresa autorităţilor

publice prin petiţii.

Petiţia poate ﬁ o cerere, o reclamaţie, o sesizare sau chiar o

propunere, formulată în scris (inclusiv email) și adresată ori-

cărei instituţii. Nu e întâmplător că dreptul de petiţionare și

dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică sunt ulti-

mele două drepturi din cele enumerate în Constituţie. Oricare

din drepturile de la art. 22 până la art. 50 pot face obiectul unei

petiţii în baza art. 51; orice petiţie poate deveni obiectul unei

vătămări în baza art. 52. Astfel, Constituţia ne asigură, prin

ultimele două drepturi, instrumente de remediere a încălcă-

rilor care privesc toate celelalte drepturi.

E de reţinut și faptul că art. 53 nu permite restrângerea exer-

citării drepturilor și libertăţilor decât în anumite condiţii. Mai

exact, nici măcar dreptul de petiţionare nu poate ﬁ restrâns

dincolo de limitele art. 53.

ART. 52

DREPTUL PERSOANEI VĂTĂMATE

DE O AUTORITATE PUBLICĂ

1. Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un

interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act

administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal

a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoașterea

dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea

actului și repararea pagubei.

[...]

ARTICOLUL 53

RESTRÂVNGEREA EXERCIŢIULUI UNOR

DREPTURI SAU AL UNOR LIBERTĂŢI

1. Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate ﬁ

restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după

caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii,

a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor și a

libertăţilor cetăţenilor; desfășurarea instrucţiei penale;

prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale, ale

unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

2. Restrangerea poate ﬁ dispusă numai dacă este

necesară într-o societate democratica. Măsura trebuie

să ﬁe proporţională cu situaţia care a determinat-o, să

ﬁe aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce

atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

CARE E DIFERENȚA DINTRE

O PETIȚIE ȘI O SOLICITARE?

Art. 31 din Constituţie spune că „autorităţile și instituţiile

publice au obligaţia de a informa corect cetăţenii cu privire la

treburile publice și la problemele de interes personal”. Accesul

la informaţii asigură informarea cetăţenilor doar cu privire la

treburile publice. Pentru problemele de interes personal, art.

51 din Constituţie introduce un concept diferit. E important

să reţinem că, atunci când ne adresăm unei instituţii sau

autorităţi publice, trebuie să facem distincţia dintre: infor-

maţii care privesc treburile publice sau chestiuni care privesc

soluţionarea unei probleme de interes personal.

Dacă vrem să aﬂăm cât costă construcţia unui pod peste râu,

care să scurteze drumul către școală, vom folosi o solicitare

de acces la informaţii (în baza Legii 544/2001); dacă vrem să

obţinem autorizaţie pentru construirea unui pod, vom folosi

o petiţie. În primul caz, instituţia nu trebuie să ne ofere un

răspuns special croit pentru nevoile noastre, ci doar copia

unei ﬁle de buget unde scrie cât costă construcţia podului.

În al doilea caz, funcţionarii instituţiei trebuie chiar să veri-

ﬁce actele pe care le depunem la dosar, acte din care rezultă

că avem cunoștinţele, capacitatea, planurile și materialele

necesare, după care ne vor trimite un răspuns special croit

pe măsura petiţiei noastre, aprobând sau respingând auto-

rizaţia de construire.

AVOCATUL

POPORULUI

ART. 58

1. Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani

pentru apărarea drepturilor și libertăţilor persoanelor

ﬁzice. Adjuncţii Avocatului Poporului sunt specializaţi

pe domenii de activitate.

2. Avocatul Poporului și adjuncţii săi nu pot îndeplini nici

o altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor

didactice din învăţământul superior.

3. Organizarea și funcţionarea instituţiei Avocatul

Poporului se stabilesc prin lege organică.

ART. 59

1. Avocatul Poporului își exercită atribuţiile din oﬁciu

sau la cererea persoanelor lezate în drepturile și în

libertăţile lor, în limitele stabilite de lege.

2. Autorităţile publice sunt obligate să asigure

Avocatului Poporului sprijinul necesar în exercitarea

atribuţiilor sale.

Articole extrase

din Constituţie

CARE-I TREABA CU

AVOCATUL POPORULUI?

În ciuda numelui, nu este o persoană, ci o instituţie în toată

regula. Instituţia asta, condusă de o doamnă sau un domn

numit pentru un mandat de cinci ani, îţi apără drepturile

atunci când intri în conﬂict cu autorităţile publice. De exem-

plu, poate nu vă place un proiect de lege care se dezbate în

Parlament, pentru că acesta impune ca toţi elevii să poarte

uniforme la școală. Vă revoltaţi, investigaţi puţin legea și vi

se pare că ea ar putea încălca dreptul vostru constituţional

de liberă exprimare, pentru că nu vă lasă să purtaţi haine viu

colorate, Atunci e momentul să apelaţi la Avocatul Poporului,

să folosească cea mai puternică armă a sa — sesizarea acestei

legi la Curtea Constituţională. Dacă Avocatul Poporului crede

că aveţi dreptate, îi va cere Curţii Constituţionale să respingă

o astfel de lege. Curtea Constituţională poate decide că legea

uniformelor e neconstituţională pentru că încalcă libertatea

Avocatul

Poporului

ART. 60

Avocatul Poporului prezintă celor două Camere ale

Parlamentului rapoarte, anual sau la cererea acestora.

Rapoartele pot conţine recomandări privind legislaţia sau

măsuri de altă natură, pentru ocrotirea drepturilor și a

libertăţilor cetăţenilor.

de exprimare, iar asta înseamnă că proiectul de lege va trebui

să ﬁe revizuit de Parlament.

Dacă, în loc de Parlament, școala este cea care vă obligă să

purtaţi uniforme, puteţi să-i trimiteţi o petiţie Avocatului

Poporului, ca să veriﬁce cu lupa dacă această regulă a școlii

vă încalcă drepturile și libertăţile constituţionale.

Pe lângă aceste atribuţii, Avocatul Poporului are obligaţia de

a se duce anual sau chiar mai des în Parlament, să prezinte

recomandări privind legislaţia.

PARLAMENTUL

ART. 61

1. Parlamentul este organul reprezentativ suprem al

poporului român și unica autoritate legiuitoare a ţării.

2. Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor

și Senat.

ART. 62

1. Camera Deputaţilor și Senatul sunt alese prin vot

universal, egal, direct, secret și liber exprimat, potrivit

legii electorale.

[...]

ART. 63

1. Camera Deputaţilor și Senatul sunt alese pentru un

mandat de 4 ani, care se prelungește de drept în stare

de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă,

până la încetarea acestora.

[..]

Articole extrase

din Constituţie

CE FACE PARLAMENTUL

ROMÂNIEI?

Parlamentul reprezintă poporul, în timp ce Președintele

reprezintă statul. Este unica autoritate care poate da legi,

adică singura care poate da legi în numele poporului. Mem-

brii Parlamentului sunt aleși de cetăţeni prin vot direct, liber

exprimat. Numărul lor este proporţional cu populaţia Româ-

niei. E un job pe patru ani — atâta durează mandatul unui

parlamentar. Votul pentru Parlament (și din Parlament) are

legătură cu dreptul de asociere în partide politice (art. 40) și

este o expresie a pluralismului politic din art. 1 (3).

Parlamentul e bicameral: Camera Deputaţilor și Senatul lucrea-

ză, în mod obișnuit, în ședinţe separate. Din când în când, se

întâlnesc în ședinţă comună, atunci când au de luat decizii

foarte importante (de exemplu, să aprobe bugetul ţării) sau

când vrea Președintele să le vorbească. Parlamentul lucrează

Parlamentul

ART. 67

Camera Deputaţilor și Senatul adoptă legi, hotărâri și

moţiuni, în prezenţa majorităţii membrilor.

ART. 68

1. Ședinţele celor două Camere sunt publice.

2. Camerele pot hotărî ca anumite ședinţe să ﬁe secrete.

ART. 69

1. În exercitarea mandatului, deputaţii și senatorii sunt în

serviciul poporului.

2. Orice mandat imperativ este nul.

[...]

ART. 71

1. Nimeni nu poate ﬁ, în același timp, deputat și senator.

2. Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă

cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, cu

excepţia celei de membru al Guvernului.

[...]

ART. 72

1. Deputaţii și senatorii nu pot ﬁ trași la răspundere

juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice

exprimate în exercitarea mandatului.

[...]

în două sesiuni ordinare în ﬁecare an. Acestea sunt la fel ca

semestrele de la școală. Diferenţa e că semestrul de primă-

vară durează din februarie până în iunie, iar cel de toamnă

din septembrie până în decembrie. Dincolo de acestea, pot

exista și sesiuni extraordinare — norocul vostru că nu există

semestru extraordinar în vacanţa de vară.

Ce fac parlamentarii acolo? Legi! Discută, dezbat, votează

și adoptă legile după care funcţionează statul român. Un

senator sau un deputat nu poate ﬁ tras la răspundere juridi-

că pentru voturile sau opiniile politice exprimate la locul de

muncă — adică pe durata mandatului. În plus, parlamentarii

au un statut special și pentru fapte care n-au legătură cu job-

ul — urmărirea și trimiterea în judecată se pot face doar cu

acordul colegilor din Camera din care fac parte.

Deputaţii și senatorii sunt organizaţi în grupuri parlamentare,

în funcţie de partid. Fiecare partid cu grupul lui, unde discu-

tă și propun legi. Parlamentarii care renunţă la apartenenţa

într-un grup se numesc parlamentari independenţi, chiar dacă

ei migrează la un alt partid. Pentru că nu fac parte dintr-un

grup parlamentar, independenţii nu prea au șanse la funcţii

de conducere în Parlament.

Sunt organizaţi însă și în comisii, ﬁecare Cameră cu comisi-

ile ei. Comisiile sunt atelierele de lucru ale Parlamentului, în

ședinţele acestora luându-se cele mai multe și mai impor-

tante decizii, în pregătirea ședinţelor de plen ale celor două

Camere. Comisiile sunt tematice și din ele fac parte cei care

(în teorie) se pricep mai bine la domeniul respectiv — de

exemplu, transporturi, educaţie, drepturile omului. Acolo ei

ART. 73

1. Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice

și legi ordinare.

[...]

ART. 74

1. Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului,

deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin

100.000 de cetăţeni cu drept de vot.

[...]

ART. 77

1. Legea se trimite, spre promulgare, Președintelui

României. Promulgarea legii se face în termen de cel

mult 20 de zile de la primire.

2. Înainte de promulgare, Președintele poate cere

Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii.

[...]

ART. 78

Legea se publică în Monitorul Oﬁcial al României și intră în

vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară

prevăzută în textul ei.

discută toate problemele legate de acel domeniu. Acestea

sunt comisiile permanente. În funcţie de nevoi și situaţie, se

mai pot înﬁinţa comisii speciale sau de anchetă. Gândește-te

că e ca la școală, unde, în afara orelor, poţi merge la cercul

de mate, de română, la cursuri de teatru sau la dezbateri pe

cultură civică, în funcţie de ce-ţi place și știi mai bine. Când e

nevoie, diriginta sau dirigintele poate face o „comisie” în cla-

să, care să se ocupe, să zicem, de banchetul de la ﬁnalul școlii

sau care are rolul să aﬂe cine a spart geamul de la cancelarie.

INIȚIATIVA

LEGISLATIVĂ

În afară de senatori și deputaţi, și Guvernul sau cetăţenii pot

avea iniţiativă legislativă. Când Guvernul are iniţiativă legis-

lativă, trimite proiectul de lege către Camera competentă

să îl adopte, ca primă Cameră sesizată (mereu una din cele

două Camere va fi sesizată, pentru a reflecta la subiectul

din proiectul de lege, iar cealaltă Cameră va ﬁ decizională).

Și cetăţenii cu drept de vot pot iniţia o lege, dacă se strâng

cel puţin 100.000. Ei trebuie să provină din cel puţin un sfert

din judeţele ţării, iar în ﬁecare dintre aceste judeţe, respectiv

în municipiul București, trebuie să ﬁe înregistrate cel puţin

câte 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative legis-

lative. Cetăţenii nu pot iniţia legi care ţin de domeniul ﬁscal,

de amnistie și graţiere sau legi care au caracter internaţional.

PREȘEDINTELE

ART. 80

1. Președintele României reprezintă statul român și este

garantul independenţei naţionale, al unităţii și

al integrităţii teritoriale a ţării.

2. Președintele României veghează la respectarea

Constituţiei și la buna funcţionare a autorităţilor

publice. În acest scop, Președintele exercită funcţia

de mediere între puterile statului, precum și între stat

și societate.

ART. 81

1. Președintele României este ales prin vot universal, egal,

direct, secret și liber exprimat.

[...]

4. Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de

Președinte al României decât pentru cel mult două

mandate. Acestea pot ﬁ și succesive.

Articole extrase

din Constituţie

CÂTĂ PUTERE ARE

PREȘEDINTELE?

Președintele nu e chiar atât de „șef” precum te-ai aștepta, mai

ales pentru că România este o republică semiprezidenţială.

Adică nu taie și spânzură (că doar de aceea avem principiul

separaţiei puterilor în stat, plus mecanismele de veriﬁcare și

contrapondere). Nu are toate atribuţiile posibile pe lume și nu

ia toate deciziile în ceea ce privește buna funcţionare a statului.

Președintele reprezintă statul, în timp de Parlamentul repre-

zintă poporul. Președintele nu dă legi, de exemplu, dar pro-

mulgă legile adoptate de Parlament (adică le face oﬁciale și

aplicabile); Președintele nu guvernează (avem prim-minis-

tru și cabinet de miniștri), dar este comandantul suprem al

forţelor armate.

Puterile

Președintelui

ART. 82

1. Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Președinte al

României este validat de Curtea Constituţională.

[...]

ART. 83

1. Mandatul Președintelui României este de 5 ani și se

exercită de la data depunerii jurământului.

[...]

3. Mandatul Președintelui României poate ﬁ prelungit,

prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.

ART. 84

1. În timpul mandatului, Președintele României nu poate

ﬁ membru al unui partid și nu poate îndeplini nici o altă

funcţie publică sau privată.

2. Președintele României se bucură de imunitate. [...]

ART. 85

1. Președintele României desemnează un candidat pentru

funcţia de prim-ministru și numește Guvernul pe baza

votului de încredere acordat de Parlament.

[...]

ART. 86

Președintele României poate consulta Guvernul cu privire

la probleme urgente și de importanţă deosebită.

CUM AJUNGI

PREȘEDINTE?

Președintele este ales de cetăţeni, în mod direct, prin vot

democratic și poate îndeplini cel mult două mandate de câte

cinci ani ﬁecare.

CUM AJUNGI SĂ NU

MAI FII PREȘEDINTE?

Președintele poate fi suspendat, dacă majoritatea parla-

mentară consideră că se face vinovat de încălcarea gravă

a Constituţiei. Aprecierea cu privire la „încălcarea gravă” o

face Curtea Constituţională, într-un proces de consultare

declanșat de Parlament. De la suspendare până la demitere,

se trece însă prin referendum, cetăţenii ﬁind cei care decid

dacă Președintele rămâne la Cotroceni sau nu.

VACANȚA FUNCȚIEI

DE PREȘEDINTE

În anumite cazuri, postul de Președinte poate să rămână gol,

timp în care Președintele Senatului sau Președintele Camerei

Deputaţilor îi va ţine locul temporar (interimat).

Sunt patru cazuri în care intervine vacanţa funcţiei: Preșe-

dintele își dă demisia; Președintele este demis (ﬁe în urma

suspendării, ﬁe în urma condamnării de către Înalta Curte de

Casaţie și Justiţie pentru fapta de înaltă trădare); Președin-

tele nu își mai poate exercita atribuţiile deﬁnitiv (de exemplu

ART. 87

1. Președintele României poate lua parte la ședinţele

Guvernului în care se dezbat probleme de interes

naţional privind politica externă, apărarea ţării,

asigurarea ordinii publice și, la cererea primului-

ministru, în alte situaţii.

2. Președintele României prezidează ședinţele Guvernului

la care participă.

ART. 88

Președintele României adresează Parlamentului mesaje cu

privire la principalele probleme politice ale naţiunii.

ART. 89

1. După consultarea președinţilor celor două Camere

și a liderilor grupurilor parlamentare, Președintele

României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta

nu a acordat votul de încredere pentru formarea

Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare

și numai după respingerea a cel puţin două solicitări

de învestitură.

[...]

ART. 90

Președintele României, după consultarea Parlamentului,

poate cere poporului să-și exprime, prin referendum,

voinţa cu privire la probleme de interes naţional.

dacă suferă un grav accident care îi afectează posibilitatea

de a judeca); Președintele decedează.

În termen de luni de la data la care a intervenit vacanţa func-

ţiei, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Președinte.

PUTERI

PRINCIPALE

MEDIEREA

Președintele veghează la buna funcţionare a autorităţilor,

inclusiv a Parlamentului, și exercită funcţia de mediere: pe

de-o parte între puterile statului și pe de altă parte între stat

și societate. Ca un moderator la o emisiune TV, încercând să-i

ţină în frâu pe invitaţii din studio.

NUMIREA GUVERNULUI

Președintele desemnează prim-ministrul și numește Guvernul,

pe baza votului de încredere acordat de către Parlament. Mai

precis, Președintele îl propune, după consultarea partidelor

politice, iar Parlamentul îl validează prin vot. E ca atunci când

diriginta sau dirigintele vine cu propunerea despre cine ar ﬁ

mai potrivit să ﬁe șeful clasei, dar elevii sunt cei care decid,

prin vot, dacă sunt de acord.

Relația cu Guvernul

Că tot vorbim de Guvern, în anumite situaţii, președintele

se poate duce la ședinţele acestuia, caz în care le prezidează,

adică stă pe scaunul din capul mesei, pentru că și Președintele

și Guvernul, într-o astfel de situaţie, exercită puterea execu-

tivă. Prin contrast, Președintele poate sta în capul mesei și la

ART. 91

1. Președintele încheie tratate internaţionale în numele

României, negociate de Guvern, și le supune spre

ratiﬁcare Parlamentului, într-un termen rezonabil.

Celelalte tratate și acorduri internaţionale se încheie,

se aprobă sau se ratiﬁcă potrivit procedurii stabilite

prin lege.

2. Președintele, la propunerea Guvernului, acreditează

și recheamă reprezentanţii diplomatici ai României

și aprobă înﬁinţarea, desﬁinţarea sau schimbarea

rangului misiunilor diplomatice.

3. Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi

pe lângă Președintele României.

ART. 92

1. Președintele României este comandantul forţelor

armate și îndeplinește funcţia de președinte al

Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

2. El poate declara, cu aprobarea prealabilă a

Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a

forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale,

hotărârea Președintelui se supune ulterior aprobării

Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare.

[...]

ART. 93

1. Președintele României instituie, potrivit legii, starea

de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori

în unele unităţi administrativ-teritoriale și solicită

ședinţele Consiliului Superior al Magistraturii, dar acolo face

asta pentru că reprezintă statul, iar magistraţii înfăptuiesc

justiţia în numele legii, care nu poate exista fără stat. În ﬁne,

Președintele nu poate prezida ședinţele Parlamentului (pentru

că Parlamentul reprezintă poporul, îţi amintești?).

Oricând consideră că este cazul, Președintele României

poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente și

de importanţa deosebită.

DIZOLVAREA PARLAMENTULUI

Dizolvarea Parlamentului este un instrument pe care Pre-

ședintele îl poate folosi într-o singură situaţie — cea în care

trebuie să se numească un Guvern. Dacă Parlamentul nu se

pune de acord nici după două propuneri (de la Președinte)

asupra formării Guvernului, Președintele poate dizolva Par-

lamentul. Sunt și niște reguli: în cursul unui an, Parlamentul

poate fi dizolvat o singură dată. Parlamentul nu poate fi

dizolvat în ultimele șase luni ale mandatului Președintelui

României și nici în timpul stării de mobilizare, de război, de

asediu sau de urgenţă.

Relația cu Parlamentul

Oricând consideră că este cazul, Președintele României adre-

sează Parlamentului mesaje cu privire la principalele proble-

me politice ale naţiunii.

REFERENDUMUL

Un soi de „întreabă un prieten”. Când sunt lucruri pe care

politicienii nu se pun de acord sau când e vorba de o decizie

foarte, foarte importantă, Președintele poate organiza un

Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel

mult 5 zile de la luarea acesteia.

[...]

ART. 95

1. În cazul săvârșirii unor fapte grave prin care încalcă

prevederile Constituţiei, Președintele României poate

ﬁ suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor și

de Senat, în ședinţă comună, cu votul majorităţii

deputaţilor și senatorilor, după consultarea Curţii

Constituţionale. Președintele poate da Parlamentului

explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

2. Propunerea de suspendare din funcţie poate ﬁ

iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor

și senatorilor și se aduce, neîntârziat, la cunoștinţă

Președintelui.

3. Dacă propunerea de suspendare din funcţie este

aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un

referendum pentru demiterea Președintelui.

ART. 96

1. Camera Deputaţilor și Senatul, în ședinţă comună,

cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor

și senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a

Președintelui României pentru înaltă trădare.

2. Propunerea de punere sub acuzare poate ﬁ iniţiată

de majoritatea deputaţilor și senatorilor și se aduce,

neîntârziat, la cunoștinţă Președintelui României

pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce

i se impută.

referendum. Are acest atribut ca reprezentant al statului, care

cere opinia poporului. De ce nu pot și celelalte puteri din stat

să organizeze referendum? Pentru că Parlamentul reprezintă

poporul, el nu se poate întreba pe sine însuși, pentru că se

presupune că știe deja ce dorește poporul. Guvernul execu-

tă ce hotărăște Parlamentul, deci nici el nu poate organiza

un referendum. Justiţia se face în numele legii, deci nu poate

întreba poporul ce e drept sau nedrept.

RELAȚII INTERNAȚIONALE

Deși Președintele nu are pe deplin un rol executiv, așa cum are

Guvernul, el este complet responsabil de relaţiile internaţio-

nale ale României, ﬁind șeful diplomaţiei. El este principala

ﬁgură a României în lume, încheie tratatele internaţionale

(negociate în prealabil de Guvern), pe care le trimite spre apro-

bare Parlamentului. Tot Președintele se ocupă de tot ce ţine de

misiunile diplomatice — de exemplu, acreditează ambasadorii.

CONSILIUL SUPREM DE APĂRARE A ȚĂRII

Președintele e de două ori președinte. El e Președintele ales al

statului, dar și președintele Consiliului Suprem de Apărare a

ării. Adică e șeful forţelor armate, se preocupă de apărarea

ţării și siguranţa naţională.

În caz că atacă inamicul, Președintele nu stă degeaba. E ca

la un joc de strategie pe calculator, când tu ești cel care con-

trolează trupele: le spune unde să se ducă, ce să facă și cum

să gestioneze resursele. Așa face Președintele în caz de răz-

boi pe bune. Aceste măsuri pe care Președintele le ia pentru

respingerea agresiunii trebuie prezentate cât se poate de

repede Parlamentului.

3. De la data punerii sub acuzare și până la data demiterii

Președintele este suspendat de drept.

4. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de

Casaţie și Justiţie. Președintele este demis de drept la

data rămânerii deﬁnitive a hotărârii de condamnare.

ART. 97

[...]

2. În termen de trei luni de la data la care a intervenit

vacanţa funcţiei de Președinte al României, Guvernul

va organiza alegeri pentru un nou Președinte.

ART. 98

1. Dacă funcţia de Președinte devine vacantă ori dacă

Președintele este suspendat din funcţie sau dacă se aﬂă

în imposibilitate temporară de a-și exercita atribuţiile,

interimatul se asigură, în ordine, de președintele

Senatului sau de președintele Camerei Deputaţilor.

[...]

În caz de mobilizare sau de război, Parlamentul își continuă

activitatea pe toată durata acestor stări, iar dacă nu se aﬂa în

sesiune, se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor.

ALTE

PUTERI

Pe lângă aceste mari atribuţii despre care am vorbit până acum,

Președintele României mai are câţiva ași la dispoziţie: conferă

decoraţii și titluri de onoare (cetăţenilor remarcabili ai ţării —

de pildă, sportivi sau cercetători cu rezultate excepţionale);

acordă gradele de mareșal, de general și de amiral; numește

în funcţii publice (de exemplu, numește procurorul general);

acordă graţierea individuală (adică poate absolvi un cetăţean

anume de la ispășirea unei pedepse).

În exercitarea tuturor acestor puteri (atribuţii), Președinte-

le emite decrete, care se publică în Monitorul Oﬁcial. Dacă

aceste decrete nu sunt publicate în Monitor e ca și cum nu ar

exista. În anumite cazuri, decretele trebuie contrasemnate

și de prim-ministru.

GUVERNUL

ȘI RELAIA SA CU

PARLAMENTUL

ART. 102

1. Guvernul, potrivit programului său de guvernare

acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii

interne și externe a ţării și exercită conducerea

generală a administraţiei publice.

[...]

3. Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniștri și alţi

membri stabiliţi prin lege organică.

ART. 103

1. Președintele României desemnează un candidat

pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării

partidului care are majoritatea absolută în Parlament

ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor

reprezentate în Parlament.

2. Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere,

în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere

al Parlamentului asupra programului și a întregii

liste a Guvernului.

3. Programul și lista Guvernului se dezbat de Camera

Deputaţilor și de Senat, în ședinţă comună.

Articole extrase

din Constituţie

Guvernul reprezintă puterea executivă. El se ocupă de rea-

lizarea politicii interne și externe a ţării și conduce adminis-

traţia publică centrală. Cum face asta? Prin ministere, ﬁecare

ﬁind responsabil de câte o tematică — de exemplu educaţie,

externe, interne, sănătate. E ca la școală, unul e responsabil

cu sunatul, altul cu ștersul tablei, altul cu revista școlii și cineva

cu relaţia cu profesorii. Guvernul se sprijină pe o majoritate

parlamentară, adică Parlamentul trebuie să îl voteze, la pro-

punerea Președintelui, dar nu este obligatoriu ca membrii săi

să ﬁe membri de partid sau parlamentari. De asemenea, coa-

liţia majoritară din Parlament, cea care sprijină Guvernul, nu

trebuie să conţină neapărat „partidul care a câștigat alegerile”.

CUM AJUNGI SĂ FII SAU SĂ

NU MAI FII (PRIM-)MINISTRU?

Trebuie să ﬁi ales de prim-ministru. La fel cum un antrenor

selecţionează jucătorii din echipă, tot așa te alege prim-mi-

nistrul în echipa lui, care se numește cabinet. Cum ajungi

prim-ministru știi deja: te desemnează Președintele, după

consultarea partidelor politice, iar Parlamentul te validea-

ză prin vot.

Ce face Guvernul

României?

Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul

majorităţii deputaţilor și senatorilor.

[...]

ART. 105

1. Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă

cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu

excepţia celei de deputat sau de senator. De asemenea,

ea este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii

de reprezentare profesională salarizate în cadrul

organizaţiilor cu scop comercial.

[...]

ART. 107

1. Primul-ministru conduce Guvernul și coordonează

activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile

ce le revin. De asemenea, prezintă Camerei Deputaţilor

sau Senatului rapoarte și declaraţii cu privire la politica

Guvernului, care se dezbat cu prioritate.

2. Președintele României nu îl poate revoca pe

primul-ministru.

[...]

ART. 108

1. Guvernul adoptă hotărâri și ordonanţe.

2. Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.

3. Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de

abilitare, în limitele și în condiţiile prevăzute de aceasta.

4. Hotărârile și ordonanţele adoptate de Guvern se

semnează de primul-ministru, se contrasemnează de

miniștrii care au obligaţia punerii lor în executare și se

JURĂMÂNTUL

Odată ce te-a cooptat prim-ministrul în super echipa lui, tre-

buie să juri în faţa Președintelui că îţi vei „dărui toată puterea

și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a popo-

rului român”, că vei respecta Constituţia și legile ţării, că vei

apăra „democraţia, drepturile și libertăţile fundamentale ale

cetăţenilor, precum și suveranitatea, independenţa, unitatea

și integritatea teritorială a României”.

PLECAREA DIN FUNCȚIE

Dacă ai altceva mai bun de făcut decât să ﬁi ministru (sau din

orice alt motiv), îţi poţi da demisia, care e un act unilateral,

adică nu trebuie să ţi-o accepte nimeni. La fel, poţi ﬁ revocat

din funcţie sau nu mai poţi ﬁ ministru dacă îţi pierzi drepturile

electorale (adică o instanţă îţi interzice să mai ocupi funcţii

publice pentru că ai săvărșit o faptă penală) sau dacă ești

incompatibil (de pildă ești acţionarul unei ﬁrme).

INTERIMATUL

Dacă într-una dintre situaţiile de mai sus se aﬂă prim-ministrul

(cu excepţia revocării) sau dacă prim-ministrul nu-și poate

exercita atribuţiile, Președintele desemnează alt membru

al Guvernului ca prim-ministru interimar, până când se va

forma un nou Guvern.

Dacă e vorba de un ministru care a demisionat sau, dintr-un

alt motiv, nu-și mai poate îndeplini funcţia, prim-ministrul

e cel care desemnează ministrul interimar, care poate ţine

locul fostului ministru timp de maxim 45 de zile.

publică în Monitorul Oﬁcial al României. Nepublicarea

atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei.

Hotărârile care au caracter militar se comunică numai

instituţiilor interesate.

ART. 109

1. Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului

pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al

Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri

pentru activitatea Guvernului și pentru actele acestuia.

2. Numai Camera Deputaţilor, Senatul și Președintele

României au dreptul să ceară urmărirea penală a

membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în

exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală,

Președintele României poate dispune suspendarea

acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui

membru al Guvernului atrage suspendarea lui din

funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi

de Casaţie și Justiţie.

[...]

ART. 113

1. Camera Deputaţilor și Senatul, în ședinţă comună,

pot retrage încrederea acordată Guvernului prin

adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii

deputaţilor și senatorilor.

2. Moţiunea de cenzură poate ﬁ iniţiată de cel puţin o

pătrime din numărul total al deputaţilor și senatorilor

și se comunică Guvernului la data depunerii.

[...]

CABINETUL DE

MINIȘTRI

Prim-ministrul conduce Guvernul (uneori i se spune „pre-

mier”) și tot el este cel care-și face echipa, adică numește

miniștrii care se ocupă de diverse domenii. Premierul nu

poate ﬁ revocat de Președinte, ci răspunde politic doar în faţa

Parlamentului (adică a reprezentanţilor poporului) pentru

întreaga activitate a echipei guvernamentale. Din când în

când, prim-ministrul se duce să le povestească parlamenta-

rilor despre activitatea Guvernului, dă rapoarte și declaraţii,

care se dezbat cu prioritate.

ANGAJAREA

RĂSPUNDERII

Guvernul își poate angaja răspunderea în faţa Parlamentului

pe un proiect de lege, pe un program de guvernare sau pe o

declaraţie politică. E ca atunci când îţi asumi că faci o chestie

și că ești complet responsabil de ea. Dacă Guvernul nu face ce

s-a angajat sau Parlamentul nu are încredere că Guvernul se

poate angaja la o asemenea răspundere, poate să ﬁe revocat

din funcţie, prin adoptarea unei moţiuni de cenzură (așa-zisul

vot de neîncredere, vezi mai jos).

ORDONANȚELE

GUVERNULUI

Guvernul nu dă legi, ci le pune în practică pe cele aprobate

de Parlament. Totuși, adoptă hotărâri, ordonanţe „simple”

și ordonanţe de urgenţă. Hotărârile se emit pentru punerea

ART. 114

1. Guvernul își poate angaja răspunderea în faţa Camerei

Deputaţilor și a Senatului, în ședinţă comună, asupra

unui program, a unei declaraţii de politică generală

sau a unui proiect de lege.

2. Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură,

depusă în termen de 3 zile de la prezentarea

programului, a declaraţiei de politică generală sau

a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile

articolului 113.

3. Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2) ,

proiectul de lege prezentat, modiﬁcat sau completat,

după caz, cu amendamente acceptate de Guvern,

se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau

a declaraţiei de politică generală devine obligatorie

pentru Guvern.

4. În cazul în care Președintele României cere

reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3) ,

dezbaterea acesteia se va face în ședinţa comună a

celor două Camere.

ART. 115

1. Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare

a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care

nu fac obiectul legilor organice.

2. Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu,

domeniul și data până la care se pot emite ordonanţe.

[...]

4. Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai

în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate

în aplicare a legilor — un fel de manuale de întrebuinţare,

dacă vrei. Ordonanţele și ordonanţele de urgenţă sunt două

instrumente de reglementare foarte diferite. În ce privește

ordonanţele „simple”, Parlamentul îi deleagă în mod explicit

Guvernului calitatea de a reglementa (de obicei, în timpul

vacanţei parlamentare). În ce privește ordonanţele de urgen-

ţă, această delegare decurge implicit din textul Constituţiei.

Cum spune și cuvântul „urgenţă”, ele se emit doar în situaţii

extraordinare, care nu suportă amânare (asta ar ﬁ teoria).

De aceea, doar în cazul Ordonanţei de Urgenţă, Guvernul

este tratat din punct de vedere constituţional ca și cum ar ﬁ

Parlamentul însuși — adică el ia deciziile.

CARTONAȘUL

ROȘU

Ei bine, Guvernul poate fi și demis. De Parlament, firește,

printr-o „moţiune de cenzură”. Dacă o moţiune de cenzură

este adoptată, Guvernul nu mai are încrederea majorităţii

parlamentare și este demis. Asta înseamnă că s-a constituit

o altă majoritate parlamentară, care poate da naștere unei

alte coaliţii pentru sprijinirea unui alt Guvern (adică s-au

„re-împrietenit” partidele între ele, într-o altă formă).

Dacă nu există o nouă majoritate parlamentară, iar membrii

majorităţii existente nu votează moţiunea de cenzură, atunci

opoziţia nu poate aduna numărul necesar de voturi pentru a

demite Guvernul. De aceea se întâmplă să vedem la televizor

că parlamentarii majorităţii „stau în bănci”, iar parlamentarii

opoziţiei adună multe voturi împotriva Guvernului; deși mul-

ﬁ amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în

cuprinsul acestora.

5. Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după

depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă

la Camera competentă să ﬁe sesizată și după

publicarea ei în Monitorul Oﬁcial al României. [...]

6. Ordonanţele de urgenţă nu pot ﬁ adoptate în

domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul

instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile,

libertăţile și îndatoririle prevăzute de Constituţie,

drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere

silită a unor bunuri în proprietate publică.

7. Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se

aprobă sau se resping printr-o lege în care vor ﬁ

cuprinse și ordonanţele ale căror efecte au încetat [...].

8. Prin legea de aprobare sau de respingere se vor

reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu

privire la efectele juridice produse pe perioada de

aplicare a ordonanţei.

te, nu sunt suﬁciente pentru a demite Guvernul, pentru că,

evident, nu s-a modiﬁcat majoritatea parlamentară.

RELAȚIA CU

PARLAMENTUL

Guvernul și celelalte organe ale administraţiei publice se aﬂă

sub control parlamentar, de aceea sunt obligate să prezinte

informaţiile și documentele cerute de parlamentari.

Dacă au timp și vor, membrii Guvernului pot veni în Parlament

să asiste la lucrările Camerelor. De fapt, membrii guvernului

pot ﬁ și senatori sau deputaţi — în acest caz, nu e vorba de

o situaţie de incompatibilitate. Dacă senatorii sau deputaţii

le solicită în mod expres prezenţa, membrii guvernului sunt

obligaţi să vină în Parlament, nu au cum să refuze.

Guvernul și ﬁecare dintre membrii săi au obligaţia sa răspun-

dă la întrebările sau la interpelările formulate de deputaţi sau

senatori. Camerele pot adopta moţiuni simple prin care să-și

exprime poziţia cu privire la o problemă de politică internă

sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut

obiectul unei interpelări.

ADMINISTRAIA

PUBLICĂ

CENTRALĂ / LOCALĂ

ART. 116

1. Ministerele se organizează numai în subordinea

Guvernului.

[...]

ART. 119

Consiliul Suprem de Apărare a ării organizează și

coordonează unitar activităţile care privesc apărarea

ţării și securitatea naţionala, participarea la menţinerea

securităţii internaţionale și la apărarea colectivă în

sistemele de alianţa militară, precum și la acţiuni de

menţinere sau de restabilire a păcii.

ART. 120

1. Administraţia publică din unităţile administrativ-

teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării,

autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice.

2. În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii

aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere

semniﬁcativă se asigură folosirea limbii minorităţii

naţionale respective în scris și oral în relaţiile cu

autorităţile administraţiei publice locale și cu serviciile

publice deconcentrate, în condiţiile prevăzute de

legea organică.

Articole extrase

din Constituţie

Există administraţie centrală și administraţie publică locală.

Împreună formează administraţia publică.

CE E ADMINISTRAȚIA

PUBLICĂ CENTRALĂ

Administraţia centrală se aﬂă parţial în subordinea guvernului

și se ocupă de treburile ţării pe întreg teritoriul ei.

În subordinea Guvernului se află ministerele specializate,

ﬁecare pe ce știe mai bine, anumite agenţii naţionale, cum

e cea pentru Protecţia Copilului și Adopţie, unele companii

naţionale sau prefecturile (prefectul este reprezentantul

guvernului în teritoriu — ﬁecare judeţ are un prefect). Alte

agenţii naţionale, precum cea pentru Protecţia Datelor Per-

sonale sau Autoritatea Electorală Permanentă fac parte din

administraţia centrală, dar sunt independente, neﬁind sub-

ordonate Guvernului.

CE FACE ADMINISTRAȚIA

PUBLICĂ LOCALĂ

Administraţia locală e independentă de Guvern și se bazează

pe principiile descentralizării și autonomiei. Adică se supu-

Cum funcţionează

administraţia

publică?

ART. 121

1. Autorităţile administraţiei publice, prin care se

realizează autonomia locală în comune și în orașe, sunt

consiliile locale alese și primarii aleși, în condiţiile legii.

2. Consiliile locale și primarii funcţionează, în condiţiile

legii, ca autorităţi administrative autonome și rezolvă

treburile publice din comune și din orașe.

[...]

ART. 122

1. Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei

publice pentru coordonarea activităţii consiliilor

comunale și orășenești, în vederea realizării serviciilor

publice de interes judeţean.

2. Consiliul judeţean este ales și funcţionează în

condiţiile legii.

ART. 123

1. Guvernul numește un prefect în ﬁecare judeţ și în

municipiul București.

2. Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan

local și conduce serviciile publice deconcentrate ale

ministerelor și ale celorlalte organe ale administraţiei

publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.

[...]

ne doar legii și ia decizii pentru comunitatea locală, pe baza

unor proceduri bine stabilite. Gândește-te la ea ca la gospo-

dăria unei case, unde familia e cea care face curat, gătește și

aranjează mobila.

În ﬁecare localitate, de la cea mai măruntă comună până la

cel mai aglomerat oraș, există câte un consiliu local, care ia

decizii, și câte un primar, care le pune în practică. Teoretic,

cam ca la parlament și la guvern — o putere legislativă și una

executivă, doar că la nivel local. Așa e și la judeţ, cu deosebi-

rea că acolo găsim doar consiliul judeţean, nu și „primari de

judeţ”. Deși Constituţia nu prevede așa ceva, România este

împărţită în opt regiuni de dezvoltare; ﬁecare are câte un Con-

siliu de Dezvoltare Regională, dar nu și câte un „guvernator”.

În București există un consiliu general și un primar general,

apoi câte un consiliu local și câte un primar pentru ﬁecare sec-

tor din capitală. Bucureștiul nu are, însă, un consiliu judeţean.

JUSTIIA

ART. 124

1. Justiţia se înfăptuiește în numele legii.

2. Justiţia este unică, imparţială și egală pentru toţi.

3. Judecătorii sunt independenţi și se supun numai legii.

ART. 125

1. Judecătorii numiţi de Președintele României sunt

inamovibili, în condiţiile legii.

[...]

3. Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă

funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor

didactice din învăţământul superior.

ART. 126

1. Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie și

Justiţie și prin celelalte instanţe judecătorești stabilite

de lege.

[...]

5. Este interzisă înﬁinţarea de instanţe extraordinare.

[...]

Articole extrase

din Constituţie

Nimeni nu este mai presus de lege, așa că, în faţa justiţiei,

nu contează cât de lung ai părul, câte zerouri are contul în

bancă, dacă-ţi plac sau nu pisicile sau ce culoare are pielea ta.

Pe scurt, justiţia este unică, imparţială și egală pentru toţi.

UNDE ȘI CUM SE

ÎNFĂPTUIEȘTE JUSTIȚIA

Justiţia se înfăptuiește doar în instanţe, în numele legii. Nu pe

stradă, nici în biroul cuiva, nici acasă. Când spunem „instanţe”,

ne referim la judecătorii, tribunale, curţi de apel și Înalta Curte

de Casaţie și Justiţie. Fiecare judeţ are mai multe judecătorii

(în funcţie de populaţia judeţului) și doar un singur tribunal.

Curţile de Apel sunt 15 în toată ţara — ﬁecare Curte de Apel

deservește mai multe judeţe.

Procedura de judecată se desfășoară în limba română. Însă,

dacă aparţii unei minorităţi naţionale, ai dreptul să te expri-

mi în limba maternă, dacă ţi-e mai ușor. Se vor folosi inte-

preţi, e OK. La fel este și în cazul cetăţenilor străini. Accesul

liber la justiţie este garantat pentru orice persoană, cu sau

fără cetăţenie.

Cum e organizată

justiţia?

ART. 128

1. Procedura judiciară se desfășoară în limba română.

[...]

2. Cetăţenii străini și apatrizii care nu înţeleg sau nu

vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoștinţă de

toate actele și lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă

și de a pune concluzii, prin interpret; în procesele

penale acest drept este asigurat în mod gratuit.

ART. 129

Împotriva hotărârilor judecătorești, părţile interesate

și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în

condiţiile legii. [...]

ART. 131

1. În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă

interesele generale ale societăţii și apără ordinea de

drept, precum și drepturile și libertăţile cetăţenilor.

2. Ministerul Public își exercită atribuţiile prin procurori

constituiţi în parchete, în condiţiile legii.

3. Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de

judecată, conduc și supraveghează activitatea de

cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii.

ART. 132

1. Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului

legalităţii, al imparţialităţii și al controlului ierarhic, sub

autoritatea ministrului justiţiei.

CE TREBUIE SĂ ȘTII

DESPRE INSTANȚE?

Instanţa supremă este Înalta Curte de Casaţie și Justiţie (ÎCCJ)

— una singură, cu sediul la București. Ședinţele de judecată

sunt publice, cu excepţia unor situaţii mai complicate când

e mai bine ca ce se întâmplă în sala de judecată să rămână în

sala de judecată (procesele cu minori, de exemplu). În rest,

nu te oprește nimeni să mergi ca la spectacol.

Hotărârile instanţelor de judecată pot ﬁ atacate în condiţiile

legii, până când se dă hotărârea deﬁnitivă, pe baza principiului

contradictorialităţii, adică după ascultarea tuturor părţilor

implicate sau aﬂate în conﬂict. Prin hotărârea deﬁnitivă aﬂăm

adevărul judiciar despre un caz care a fost adus în faţa instanţei.

Dacă îţi amintești de cele trei arome ale libertăţii, înţelegi

acum de ce e important ca în instanţă „să spui adevărul și

numai adevărul”. Adevărul judiciar poate ﬁ diferit de adevărul

absolut, mai ales dacă instanţa nu a avut acces la informaţii

corecte — ﬁe martorii au minţit, ﬁe au fost ascunse ori s-au

pierdut probe, ﬁe vreun magistrat și-a făcut treaba neglijent,

ﬁe legea pe baza căreia s-a judecat este incorectă.

CINE SUNT ȘI

CE FAC MAGISTRAȚII

Magistraţii sunt judecători sau procurori. Ei intră în profesie pe

baza decretului de numire semnat de Președintele României.

Propunerea pentru numire este făcută de Consiliul Superior

al Magistraturii. CSM face aceste propuneri, de obicei, dintre

2. Funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă

funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor

didactice din învăţământul superior.

ART. 133

1. Consiliul Superior al Magistraturii este garantul

independenţei justiţiei.

2. Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19

membri, din care:

a. 14 sunt aleși în adunările generale ale

magistraţilor și validaţi de Senat; aceștia fac

parte din două secţii, una pentru judecători și una

pentru procurori; prima secţie este compusă din 9

judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori;

b. 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialiști

în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă

reputaţie profesională și morală, aleși de Senat;

aceștia participă numai la lucrările în plen;

c. ministrul justiţiei, președintele Înaltei Curţi

de Casaţie și Justiţie și procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie

și Justiţie.

3. Președintele Consiliului Superior al Magistraturii este

ales pentru un mandat de un an, ce nu poate ﬁ reînnoit,

dintre magistraţii prevăzuţi la alineatul (2) litera a) .

4. Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al

Magistraturii este de 6 ani.

5. Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau

prin vot secret.

6. Președintele României prezidează lucrările Consiliului

Superior al Magistraturii la care participă.

absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii; propuneri

similare se pot face cu privire la alţi profesioniști ai dreptului,

care au o vechime suﬁcientă și parcurg o procedură specială.

DIFERENȚA DINTRE

JUDECĂTORI ȘI PROCURORI

Deși judecătorii și procurorii sunt magistraţi, există niște dife-

renţe. Judecătorii „împart dreptatea” în instanţe. Procurorii

apără ordinea de drept în parchete, cu ajutorul poliţiștilor.

Astfel, procurorii nu apar de obicei în faţa instanţei, atunci

când se judecă dosare de drept civil sau administrativ, ci mai

degrabă în dosare de drept penal.

În procesul penal, unde se judecă înfăptuirea unei infracţiuni,

procurorul nu este doar avocatul acuzării, ci îndeplinește un

rol mai complex. Astfel, el reprezintă interesele generale ale

societăţii, protejând drepturile și libertăţile celorlalţi cetăţeni,

care nu au suferit în mod direct de pe urma infracţiunii. Pro-

curorii lucrează la o instituţie pe nume „parchet”. Există un

parchet pe lângă ﬁecare instanţă — ﬁe că e vorba de judecă-

torie, tribunal, curte de apel sau chiar Înalta Curte.

CE FACE CONSILIUL SUPERIOR

AL MAGISTRATURII (CSM)

CSM îndeplinește două roluri distincte: Pe de o parte, ﬁind

alcătuit din magistraţi aleși de colegii lor, este un organism

reprezentativ pentru magistraţi (ca un mini-parlament al

cetăţenilor români care sunt judecători sau procurori). Pe

de altă parte, prin atribuţiile pe care le îndeplinește, este un

7. Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt

deﬁnitive și irevocabile, cu excepţia celor prevăzute la

articolul 134 alineatul (2) .

ART. 134

1. Consiliul Superior al Magistraturii propune

Președintelui României numirea în funcţie a

judecătorilor și a procurorilor, cu excepţia celor stagiari,

în condiţiile legii.

2. Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul

de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul

răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor,

potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În

aceste situaţii, ministrul justiţiei, președintele Înaltei

Curţi de Casaţie și Justiţie și procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și

Justiţie nu au drept de vot.

3. Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în

materie disciplinară pot ﬁ atacate la Înalta Curte de

Casaţie și Justiţie.

[...]

organism specializat în recrutarea și promovarea specialiștilor

din justiţie (ca un director de resurse umane dintr-o instituţie

sau o companie).

CSM are și funcţia de instanţă de judecată specializată în

cazul magistraţilor (procurori și judecători), atunci când e

vorba despre răspunderea disciplinară a acestora.

În Consiliul Superior al Magistraturii, există și doi reprezen-

tanţi ai societăţii civile — „oameni normali” adică, dar spe-

cialiști în drept. Ei sunt aleși de Senat și participă numai la

lucrările din plen.

La lucrările CSM-ului poate lua parte și Președintele României,

caz în care, ca reprezentant al Statului, prezidează ședinţa.

CURTEA

CONSTITUIONALĂ

ART. 142

1. Curtea Constituţională este garantul supremaţiei

Constituţiei.

2. Curtea Constituţională se compune din nouă

judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care

nu poate ﬁ prelungit sau înnoit.

[...]

ART. 145

Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi

în exercitarea mandatului lor și inamovibili pe durata

acestuia.

ART. 146

Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:

a. se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor,

înainte de promulgarea acestora, la sesizarea

Președintelui României, a unuia dintre președinţii

celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi

de Casaţie și Justiţie, a Avocatului Poporului, a

Articole extrase

din Constituţie

IMPORTANȚA

CURȚII

Constituţia ţării e atât de importantă, încât are propriul său

mecanism de protecţie, care veghează la respectarea arti-

colelor din ea. E foarte important să reţii că, deși se cheamă

„curte”, Curtea Constituţională a României nu face parte din

sistemul de justiţie. Nu e autoritate judecătorească, pentru

că nu exercită puterea judecătorească, ﬁind de fapt un arbitru

între puterile statului. Deci n-are treabă cu instanţele descri-

se în capitolul anterior (judecătorii, tribunale, curţi de apel) .

COMPOZIȚIA

CURȚII

Curtea Constituţională e compusă din nouă specialiști în

drept, cu mandate de câte nouă ani, care poartă tot denumi-

rea de „judecători”. Ei au profesat timp de minim 18 ani, au o

reputaţie bună și sunt recunoscuţi în societate ca ﬁind buni

profesioniști în domeniul dreptului.

Care-i faza

cu Curtea

Constituţională?

unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel

puţin 25 de senatori, precum și, din oﬁciu, asupra

iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;

b. se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor

sau altor acorduri internaţionale, la sesizarea

unuia dintre președinţii celor două Camere, a unui

număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin

25 de senatori;

c. se pronunţă asupra constituţionalităţii

regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia

dintre președinţii celor două Camere, a unui grup

parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de

deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;

d. hotărăște asupra excepţiilor de

neconstituţionalitate privind legile și

ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor

judecătorești sau de arbitraj comercial; excepţia

de neconstituţionalitate poate ﬁ ridicată și direct

de Avocatul Poporului;

e. soluţionează conﬂictele juridice de natură

constituţională dintre autorităţile publice, la

cererea Președintelui României, a unuia dintre

președinţii celor două Camere, a primului-

ministru sau a președintelui Consiliului Superior

al Magistraturii;

f. veghează la respectarea procedurii pentru

alegerea Președintelui României și conﬁrmă

rezultatele sufragiului;

g. constată existenţa împrejurărilor care justiﬁcă

interimatul în exercitarea funcţiei de Președinte

al României și comunică cele constatate

Camera Deputaţilor, Senatul și Președintele numesc, ﬁecare,

câte trei din cei nouă judecători ai Curţii. Dar aceste numiri nu

se întâmplă toate deodată, ci componenţa Curţii se înnoiește

cu câte trei judecători la ﬁecare trei ani. E ca la x și zero, unde

ai nouă pătrăţele, doar că le completezi în trei ture, câte trei

pătrăţele pe ﬁecare tură. Cei nouă judecători ai Curţii îl aleg

pe unul dintre ei să le ﬁe Președinte. O fac prin vot secret, iar

mandatul lui de președinte durează trei ani.

Funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompa-

tibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia

funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior.

CUM AJUNGI SĂ FII JUDECĂTOR AL

CURȚII CONSTITUȚIONALE?

Întrucât Curtea Constituţională nu face parte din sistemul de

justiţie, ce fel de curte e ea? E una politico-jurisdicţională, pentru

că cei nouă judecători sunt numiţi în funcţie de către Camera

Deputaţilor, Senat și Președintele ţării, ﬁecare alegând câte

trei astfel de judecători. Deciziile Curţii Constituţionale se

iau cu majoritatea judecătorilor prezenţi și nu pot ﬁ atacate

în faţa niciunei autorităţi a statului român.

CE FACE CURTEA

CONSTITUȚIONALĂ?

Cel mai adesea, Curtea Constituţională funcţionează ca un

cenzor faţă de activitatea de legiferare a Parlamentului. Mai

exact, Parlamentul e un legislator pozitiv, adică unul care face

legi noi, în timp ce Curtea Constituţională este un legislator

Parlamentului și Guvernului;

h. dă aviz consultativ pentru propunerea de

suspendare din funcţie a Președintelui României;

i. veghează la respectarea procedurii pentru

organizarea și desfășurarea referendumului și

conﬁrmă rezultatele acestuia;

j. veriﬁcă îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea

iniţiativei legislative de către cetăţeni;

k. hotărăște asupra contestaţiilor care au ca obiect

constituţionalitatea unui partid politic;

l. îndeplinește și alte atribuţii prevăzute de legea

organică a Curţii.

ART. 147

1. Dispoziţiile din legile și ordonanţele în vigoare,

precum și cele din regulamente, constatate ca ﬁind

neconstituţionale, își încetează efectele juridice la 45

de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale

dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după

caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale

cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen,

dispoziţiile constatate ca ﬁind neconstituţionale sunt

suspendate de drept.

2. În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile,

înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este

obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru

punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale.

[...]

negativ, adică taie bucăţi din legile existente, dacă acestea nu

corespund textelor constituţionale. Din acest motiv, cel mai

frecvent auzim despre Curtea Constituţională că se pronunţă

despre (ne)constituţionalitatea unor legi.

De asemenea, Curtea Constituţională arbitrează conﬂictele

dintre autorităţi. Dacă o autoritate publică acţionează prin

încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, numai

Curtea Constituţională poate constata acest lucru. În ace-

lași timp, Curtea poate îndruma autoritatea aﬂată în culpă

despre cum și-ar putea corecta comportamentul, pentru a

preveni încălcarea separaţiei puterilor în viitor. Deși nu s-a

întâmplat până acum, Curtea Constituţională ar putea chiar

sancţiona acea autoritate.

EXEMPLU

La începutul anului 2017, Curtea a decis că Direcţia Naţională

Anticorupţie, ca parte a autorităţii judecătorești, ar ﬁ inco-

modat activitatea Guvernului, adică a autorităţii executive,

prin investigarea unor posibile infracţiuni de corupţie legate

de o ordonanţă de urgenţă adoptată de Guvern. În acest caz,

Curtea Constituţională nu a aplicat vreo sancţiune, dar nici nu

a arătat cum ar trebui să acţioneze DNA pe viitor, pentru a nu

se repeta vreo încălcare similară a separaţiei puterilor în stat.

100100

CUPRINS

Intro

1. Statul român și cetăţenii

2. Drepturile, libertăţile, îndatoririle

3. Avocatul Poporului

4. Parlamentul

101

5. Președintele

6. Guvernul

7. Administraţia publică

8. Justiţia

9. Curtea Constituţională

102102

102